București

București este capitala României și, în același timp, cel mai populat oraș și cel mai important centru industrial și comercial al țării. Populația de 1.883.425 de locuitori (2011) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. Conform unor estimări ale unor specialiști, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar în următorii cinci ani, acest număr va depăși patru milioane. La acestea se adaugă faptul că localitățile din preajma orașului, care vor face parte din viitoarea Zonă Metropolitană, însumează o populație de aproximativ 430.000 de locuitori.

Prima mențiune a localității apare în 1459. În 1862 devine capitala Principatelor Unite. De atunci a suferit schimbări continue, devenind centrul scenei artistice, culturale și mass-media românești. Arhitectura elegantă și atmosfera sa urbană i-au adus în Belle Époque supranumele de „Micul Paris”. În prezent se situează pe același nivel administrativ cu județele României și este împărțit în șase sectoare.

Bucureștiul se află în sud-estul României, între Ploiești la nord și Giurgiu la sud. Orașul se află în Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se află Bărăganul, în partea de vest Câmpia Găvanu Burdea, iar la sud este delimitat de Câmpia Burnazului.

Câmpia Bucureștiului, subunitate a Câmpiei Vlăsiei, se extinde în N-E și E până la Valea Pasărea, în S-E și S până la Câmpul Câlnăului și Lunca Argeș-Sabar, în S-V tot până la Lunca Argeș-Sabar, iar în N-V până la Câmpia Titu. S-a format prin retragerea treptată a lacului cuaternar, ca urmare a mișcării de înălțare a Carpaților și Subcarpaților și a intenselor aluvionări. În Pleistocenul superior aluviunile au fost acoperite cu loess și depozite loessoide, iar la începutul Holocenului depresiunea era complet exondată. În acest timp râurile își prelungesc cursurile și își intensifică eroziunea liniară în pătura groasă de loess, fragmentând astfel câmpia.

Câmpia Bucureștiului are altitudini cuprinse între 100–115 m, în partea nord-vestică, și 50–60 m, în cea sud-estică, în lunca Dâmboviței. Orașul propriu-zis se desfășoară între 58 m și 90 m altitudine. Peste 50% din suprafața sa se încadrează în intervalul hipsometric de 80–100 m, iar pantele nu depășesc valoarea de 2o. Fragmentarea este mai accentuată în jumătatea estică, unde se ajunge la 1-1,5 km/km2.

Relieful câmpiei este constituit dintr-o succesiune de câmpuri (interfluvii) și văi (cu terase și lunci) care se succed de la nord către sud:

    Câmpul Băneasa (sau Otopeni), situat la nord de Valea Colentinei, are altitudini de 90–95 m și densitatea fragmentării mai mare în sectorul sudic, de 0,5–1 km/km2. La contactul cu versantul Văii Colentina, pantele pot depăși 5o.

    Valea Colentinei este asimetrică (datorită versantului drept mai abrupt) și puternic meandrată. La intrarea în București are lățimea de 0,5 km, iar la ieșire, de 1,5 km. În lungul ei apar două terase joase (de 2–3 m și de 4–6 m) și martori desprinși din câmpuri sau din terase. Lunca este largă și bine dezvoltată pe ambele maluri, însă din cauza lucrărilor de regularizare a fost acoperită de apele lacurilor de acumulare. Se mai păstrează doar câteva popine sub forma unor insule: Plumbuita, Ostrov, Dobroești și Pantelimon.

    Câmpul Colentinei (sau Giulești-Floreasca), cuprins între râul omonim și Dâmbovița, acoperă circa 36% din teritoriul Municipiului, având o înclinare ușoară pe direcța NV-SE (între 80 și 60 m altitudine). Densitatea fragmentării are valori cuprinse între 0 și 1 km/km2.

Râul Dâmbovița în București

    Valea Dâmboviței este săpată în loess, având malul drept mai abrupt și înalt (aproximativ 10–15 m), iar cel stâng mai coborât (între 4–5 m în amonte și 7–8 m în aval). Terasele sunt dezvolte, predominant, pe partea stângă a râului și sunt în număr de patru. Până la amenajarea cursului, în luncă se găseau piscuri, popine, renii, grinduri, ostroave și maluri abrupte. În prezent se mai păstrează o serie de piscuri (Uranus-Mihai Vodă) și popine (Dealul Mitropoliei, Colina Radu Vodă, Movila Mare).

    Câmpul Cotroceni-Berceni (sau Cotroceni-Văcărești) se desfășoară între Valea Dâmboviței, la nord, și de râul Sabar, la sud. Scade în altitudine de la vest (90 m) spre est (60 m), predominând treptele hipsometrice de 70–80 m și 80–90 m, iar densitatea fragmentării ajunge până la 0,5–1 km/km2 .

Bucureștiul se află situat pe malurile râului Dâmbovița, ce se varsă în Argeș, afluent al Dunării. Mai multe lacuri se întind de-a lungul râului Colentina, în perimetrul orașului, precum Lacul Herăstrău, Lacul Floreasca, Lacul Tei sau Lacul Colentina. Și în centrul orașului există un lac, în Parcul Cișmigiu. Acest lac, fostă baltă în vechiul oraș medieval, este înconjurat de Grădina Cișmigiu, inaugurată în 1847 după planurile arhitectului german Carl F. W. Meyer. Pe lângă Cișmigiu în București mai există și alte parcuri mari: Parcul Herăstrău (cu Muzeul Satului) și Grădina Botanică (cea mai mare din România și care cuprinde peste 10.000 de specii de plante inclusiv exotice), Parcul Tineretului, Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut și ca Parcul Titan sau Parcul IOR), precum și multe parcuri mai mici și spații verzi amenajate de primăriile de sector. De remarcat este prezența nenumăraților maidanezi în parcurile și pe străzile capitalei.

Clima în capitală este specifică României, respectiv temperat-continentală. Sunt specifice patru anotimpuri, iarnă, primăvară, vară și toamnă. Iernile în București sunt destul de blânde cu puține zăpezi și temperaturi relativ ridicate, în timp ce în ultimii ani verile sunt foarte calde, chiar caniculare (cu temperaturi foarte ridicate de pâna la 35 grade Celsius) și cu puține precipitații. Aceasta face ca diferențele de temperatură iarnă - vară să fie de până la 50 de grade.

Dunărea

Dunărea este al doilea ca lungime dintre fluviile Europei (după Volga). Izvorăște din Munții Pădurea Neagră (Germania) sub forma a două râuri numite Brigach și Breg ce izvorăsc de sub vârful Kandel (1241m) și se unesc în orașul Donaueschingen (altitudine: 678 m) în curtea castelului Fürstenberg. Numele german al fluviului este Donau, pronunțat /'do.nau/. Dunărea curge către sud-est, pe o distanță de 2.858 km, până la Marea Neagră. La vărsarea fluviului în Marea Neagră s-a format Delta Dunării.

Dunărea este un important drum fluvial internațional, curgând prin 10 țări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina) și are afluenți din alte șapte țări. Trece prin patru capitale de stat: Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad.

Din cauza așezării geografice în cadrul continentului a bazinului hidrografic dunărean, la contactul dintre climatul temperat-oceanic din vest, temperat-continental din est și influențele baltice în nord, regimul hidrologic al Dunării se caracterizează prin existența unor importante variații de nivel și de debit în cursul anului și în decursul timpului.

Apele mari se produc primăvara ca urmare a topirii zăpezilor și ploilor abundente, însă în cursul superior și mijlociu, au loc în lunile martie-aprilie, iar în cel inferior, în mai. Creșterea debitului are loc din amonte spre aval: 1.470 m3/s la Passau, 1.920 m3/s la Viena, 2.350 m3/s la Budapesta, 5.300 m3/s în defileul Porților de Fier, 6.470 m3/s la Ceatalul Ismail. Debitele maxime reflectă regimul continental al fluviului: 15.100 m3/s la Orșova (13 aprilie 1940), 15.900 m3/s (mai 1942) și 15.500 m3/s la Ceatalul Ismail (5 iunie 1970). Debitele cele mai mici se înregistrează toamna și uneori iarna: 1.250 m3/s la Orșova (12 ianuarie 1954), 1.450 m3/s Oltenița (ianuarie 1964).

Temperatura apelor Dunării se află sub influența directă a temperaturii aerului și într-o măsură mai mică sub cea a factorilor locali. Încălzirea apelor începe în luna martie și ține până în luna august, după care urmează procesul de răcire. Gheața poate să apară din prima decadă a lunii decembrie până la începutul lunii martie. Durata podului de gheață este în medie de 45-50 de zile. Fenomenul de dezgheț se produce primăvara, cel mai frecvent din aval spre amonte, într-o perioada de câteva zile (4-8 zile).

Cursul inferior se desfășoară pe o distanță de 1.075 km, între localitățile Baziaș și Sulina, făcând graniță cu Serbia (235,5 km), Bulgaria (469,5 km), Republica Moldova (0,6 km) și Ucraina (53,9 km). Datorită faptului că traversează o multitudine de regiuni naturale, cursul inferior este împărțit în 5 sectoare (Ujvari, 1972):

    Defileul carpatic (144 km)

    Sectorul sud-pontic (566 km)

    Sectorul pontic oriental cu bălți (195 km)

    Sectorul predobrogean (80 km)

    Sectorul deltaic (90 km)

Dunărea colectează majoritatea râurilor din România cu excepția unora din Dobrogea, transportând anual circa 60 de milioane de tone de aluviuni și 200 de miliarde m³ de apă. De asemenea, prezintă importanță deosebită pentru: navigație, hidroelectricitate, piscicultură, furnizând apă pentru industrie, agricultură, populație.[2]

În Lunca Dunării se află multe așezări printre care 18 orașe, (Moldova Nouă, Orșova, Drobeta-Turnu Severin, Calafat, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Oltenița, Călărași, Fetești, Cernavodă, Hârșova, Brăila, Galați, Isaccea, Tulcea și Sulina), fiind traversată de cinci șosele și trei căi ferate.

În anii socialismului, s-au făcut desecări de-a lungul Dunării, ocazie cu care lacuri, precum Potelu, Greaca, Nedeia, au dispărut. Aceste lacuri rețineau apa în timpul inundațiilor și erau o sursă importantă de pește. În prezent, lipsa acestor lacuri duce la consecințe grave în perioadele de inundații.

Afluenții de pe sectorul român al Dunării sunt: Nera, Ribiș, Pârâul Țiganilor, Râul Mic, Prva, Valea Mare, Baronul, Boșneag, Varad, Sicolovăț, Alibeg, Liuborajdia, Crușovița, Caonița, Camenița, Oravița, Zascoc, Berzasca, Recica, Suva, Cozla, Sirina, Elișeva, Saraoschi, Stariște, Paolina, Sușcava, Ciuceavca, Iuți, Tișovița, Recița, Liubotina, Plavișevița, Ponicova, Mraconia, Costinețiu, Suhodolu, Mala, Valea Satului, Eșelnița, Dâlboca, Groțca, Cerna, Bahna, Vodița, Jidoștița, Dudaș, Topolnița, Bistrița, Blahnița, Drincea, Sărăceaua, Desnățui, Nedeia, Jiu, Jieț, Celei, Ursa, Olt, Oltul Mic, Călmățui, Sâi, Vedea, Pasărea, Argeș, Mostiștea, Berza, Almălău, Begena, Galița, Canlia, Canaraua Fetei, Jegălia, Valea Mare, Vederoasa, Urluia, Rasova, Peștera, Țibrin, Dunărea, Calachioi, Chichirgeaua, Ialomița, Topolog, Nămolești, Călmățui, Bașburun, Aiorman, Greci, Cerna, Valea Plopilor, Jilila, Siret, Prut, Gârla Ciulinețul, Luncavița.

Câmpia de Vest

Drept Câmpia de Vest este denumit sectorul românesc al Marii Câmpii Ungare (parte a Bazinului Panonic). Se întinde pe o lungime de peste 375 km și este delimitată de: granița de stat cu Serbia și Ungaria (în vest), Dealurile de Vest și Carpații Occidentali (în est), râul Tur (în nord) și granița cu Serbia (în sud).

Limitele

• spre N – Carpatii Occidentali si Ungaria
• spre E - Dealurile de vest
• spre V – Granița cu Ungaria si Serbia
• spre S – Granita cu Serbia

Relieful este alcătuit din trei trepte:

- câmpie înaltă: de peste 100 m, mai veche (din Pleistocen) și în general situată spre deal

- câmpie orizontală: este netedǎ și prezintă acumulari de nisip

- câmpie joasă: în care râurile au tendință de înmlăștinire

Clima

Temperaturile medii anuale se încadrează în intervalul 10-12?°C. Se observă diferențe între partea nordică (9-10°C) și partea sudică (10-11°C). Precipitațiile medii anuale sunt între 550-600 mm.

Vegetația

Vegetația naturală s-a păstrat doar pe areale extrem de restrânse. Solurile sunt din clasa molisolurilor (cernoziomuri) și solurilor intrazonale (hidromorfe, halomorfe, psamosolurilor în Câmpia Careiului).

Hidrografia

Drenează aceleași râuri ca Dealurile de Vest. Râurile care străbat câmpia au o direcție E-V cu excepția celor din Banat care se orientează NE-SV sau chiar N-S. În partea de câmpie joasă au albii abia schițate și tendințe de înmlăștinire și revărsare.

Canalele de mare importanță:

-Canalul Crișurilor:

-Canalul Morilor

S-au amenajat importante bazine piscicole: Cefa, Tămașda, Ineu.

Resursele subsolului

Resursele sunt legate de falierea fundamentului: ape minerale, petrol, gaze naturale. Apele minerale apar pe tot cuprinsul Câmpiei de Vest: Tășnad, Oradea, Băile Felix, Salonta. Petrolul și gazele naturale formează una dintre cele mai importante resurse ala câmpiei: Turna, Teremia, Călaceu.

Populația

Etnii: români, maghiari, rromi, bulgari, sârbi, nemți. Densitatea medie este de 50-75 loc/km2, valorile uneori trec de 1000 loc/km2 (Timișoara, Oradea, Arad). Sporul natural are valori egale cu media pe țară cu excepția Câmpiei Banatului.

Așezări

Urbane: 18 localități, cele mai importante fiind: Timișoara, Arad, Oradea, Satu Mare. Rurale: sunt rare și de dimensiuni mari (>3000 loc.) și au un grad de geometrizare ce se accentuează de la N spre S.

Agricultura

Agricultura este o ocupație veche și importantă pentru acest spațiu. Cultura plantelor se practică în condiții de randament sporit. Creșterea animalelor se remarcă prin toate tipurile de animale (În Banat mai ales porcine).

Industria

Din punct de vedere industrial, actual industriile sunt concentrate în cele 4 orașe principale: construcții de mașini, utilaj greu, industria textilă, anvelope.

Transporturile

Majoritatea se desfășoară de-a lungul liniei de transport a Câmpiei de Vest: Halmeu, Stamora Moravița (aliniament N-S). Se desprind o serie de magistrale: 4 (Satu Mare-Oradea-Timișoara), 3 (Crișul Repede), 2 (Valea Mureșului), 1 (Timișoara-Caransebeș). E traversată de artere rutiere importante, și de rute fluviale.

Regionarea

A. Câmpia Someșului (între Depresiunea Oaș, Dealul Codrului, cumpăna de ape dintre Crasna și Erin.

-câmpii tabulare:

-Câmpia Turului

-Câmpia Ardud

-câmpii joase:

-Câmpia Joasă a Someșului

-Câmpia Eceda

B. Câmpia Crișurilor (între Câmpia Someșului, Dealurile de Vest, Mureș)

-câmpii înalte:

-Câmpia Aradului

-Câmpia Tășnadului

-Câmpia Buduslăului

-Câmpia Miersigului

-Câmpia Cermeiului

-Câmpia Careiului (în partea vestică a unității,cu dune de nisip fixate prin plantații de salcâm și viță d vie)

-câmpii joase:

-Câmpia Erinului

-Câmpia de subsidență a Crișurilor

C. Câmpia Banatului (între Mureș și granița cu Ungaria)

-câmpii înalte:

-Câmpia Vingăi

-câmpii joase:

-Câmpia Lugojului

-Câmpia Timișului

Râurile României

Unitățile și subunitățile de relief din România

Brazilia

Brazilia (portugheză Brasil), oficial Republica Federativă a Braziliei (Sunet República Federativa do Brasil), este o republică federativă formată din 27 de unități federative — Districtul Federal și 26 de state. Țara este împărțită administrativ în 5.564 de municipii[5]. În 2008 avea o populație de 189.612.814 de locuitori[6] și o suprafață de 8.511.965 km²[7], ocupând 47% din teritoriul continentului sud-american[5]. Comparată cu celelalte țări ale lumii, Brazilia ocupă locul al cincilea după numărul populației[8] și aceeași poziție după suprafață[9]. Fiind a noua putere economică din lume și cea mai mare din America Latină[10], Brazilia are astăzi o influență internațională mare, atât la nivel regional cât și la nivel global[11]. De asemenea, aproximativ 15-20% din biodiversitatea mondială se concentrează aici[5], exemple ale acestei bogății fiind Pădurea Amazoniană, Pantanal și Cerrado.

Brazilia se învecinează cu Venezuela, Guyana, Surinam și Guyana Franceză la nord, cu statul columbian la nord-vest, cu Peru și Bolivia la vest, cu Paraguay și Argentina la sud-vest și cu Uruguay la sud. Dintre țările Americii de Sud, doar Chile și Ecuador nu au frontieră comună cu această țară. La nord-est, est și sud-est, Brazilia are ieșire la Oceanul Atlantic. De asemenea, în larg, departe de coastă, țara posedă și câteva arhipelaguri, cum ar fi Fernando de Noronha.

Înainte ca portughezii să ajungă în Brazilia, acest teritoriu era locuit de aproximativ 5 milioane de amerindieni. Oficial, cel care a descoperit Brazilia este Pedro Álvares Cabral. La 22 aprilie 1500, Cabral a luat în stăpânire coastele orientale braziliene, teritoriu care astăzi corespunde, aproximativ, cu zona în care se află orașul Porto Seguro (statul Bahia). Colonizarea a început în 1532 odată cu fondarea cetății São Vincente de Martim Afonso de Sousa. Mai târziu, la 7 septembrie 1822, Brazilia și-a declarat independența și a devenit o monarhie constituțională. Imperiul Brazilian a avut o existență de 67 de ani, perioadă în care a fost condus de doi împărați. În 1889, o lovitură de stat militară a cauzat demisia primului ministru Afonso Celso de Assis Figueiredo. Apoi, sub influența mișcării republicane, mareșalul Deodoro da Fonseca a proclamat republica și a forțat exilul familiei imperiale. După lovitura de stat, Imperiul Braziliei s-a transformat în Republica Statelor Unite ale Braziliei, Deodoro da Fonseca devenind primul președinte al Braziliei. În secolul al XX-lea s-au remarcat personalități politice precum Getúlio Vargas și Juscelino Kubitschek.

În ciuda faptului că Brazilia este a cincea țară a lumii ca populație, ea are una dintre cele mai mici densități ale populației[12]. Majoritatea locuitorilor trăiesc în zonele situate de-a lungul litoralului, pe când interiorul și partea de vest se caracterizează printr-o populare extrem de scăzută[13].

Brazilia este unica țară americană în care limba oficială este portugheza[14], acest lucru fiind rezultatul colonizării portugheze. Religia predominantă este romano-catolicismul[15], Brazilia fiind statul cu cel mai mare număr de catolici de pe Glob[16]. Există însă și reprezentanți ai altor culte, în special protestanți, dar și atei. Societatea braziliană este, printre altele, una dintre cele mai diverse din punct de vedere etnic, fiind formată din descendenții europenilor, popoarelor autohtone, africane și asiatice[17].

Datorită întinderii țării, geografia Braziliei este foarte diversificată, dispunând de regiuni semi-aride, muntoase, tropicale, subtropicale și de varietăți climatice de la cea secetoasă, ploioasă ecuatorială, la un climat mai temperat în zonele sudice. În Brazilia se regăsesc o serie de superlative mondiale, cum ar fi Pantanal în Mato Grosso do Sul, una dintre cele mai mari mlaștini ale lumii[55] și rezervație a biosferei declarată de UNESCO[56], Insula Bananal, cea mai mare insulă fluvială a lumii[57], Insula Marajó, cea mai mare insulă fluviomarină[57], Anavilhanas, unul dintre cele mai mari arhipelaguri fluviale[58] sau fluviul Amazon, cel mai mare fluviu în raport cu debitul apei curgătoare și fluviul ce dispune de cel mai mare bazin hidrografic. De asemena, Amazonul este și unul dintre cele mai lungi din lume[59].

Din cauza efectelor cumulate a mai multor factori, cum ar fi relieful, întinderea teritorială și mai ales dinamica maselor de aer, clima Braziliei este extrem de diversificată. Vânturile influențează atât temperaturile cât și pluviozitatea, provocând diferențe climatice la nivel regional. Interferențele maselor de aer au loc cel mai frecvent între masa ecuatorială (continentală și oceanică), cea tropicală (continentală și oceanică) și cea polară oceanică.

Clima Braziliei este foarte umedă, având caracteristici diverse, spre exemplu este foarte umed-călduroasă ecuatorială în ținuturile septentrionale, foarte umed-subtropicală în regiunea sudică și São Paulo sau foarte umed-călduroasă tropicală într-o fâșie îngustă a litoralului, între orașele Rio de Janeiro și São Paulo. Clima umedă se întâlnește și în alte regiuni ale țării: umed-călduroasă ecuatorială dominantă în Acre, Rondônia și Roraima și cu influențe asupra vremii în Mato Grosso, Amazonas, Pará și Amapá și tropicală prezentă în São Paulo și Mato Grosso do Sul. Diferite varietăți ale climei umede influențează și alte părți ale Braziliei. Clima aridă și semi-aridă este limitată la regiunea Nord-Est.

Deși clima braziliană este foarte variată, ea rămâne relativ stabilă, iar catastrofele meteorologice au loc cu o frecvență relativ redusă. Totuși, marele ciclon Catarina a cauzat în anul 2004 pierderi semnificative în regiuni din Rio Grande do Sul și Santa Catarina.

Cea mai înaltă temperatură înregistrată în Brazilia a fost de 44,7 °C în Bom Jesus, în Piauí, la data de 21 noiembrie 2005[60]. La extrema cealaltă, cea mai scăzută temperatură a fost de –17,8 °C în Urubici, Santa Catarina, înregistrată la data de 29 iunie 1996[61].

Brazilia dispune de cea mai întinsă rețea hidrografică a lumii. Principale fluvii care formează cele mai importante bazine sunt Amazon, São Francisco, Paraná, Uruguay și Paraguay. Amazonul este cel mai lung fluviu din lume (după Nil), traversând Brazilia de la vest la est prin Pădurea Amazoniană[62]. Bazinul său este cel mai întins[63], peste 60% din acesta desfășurându-se pe teritoriul acestei țări[64], cuprinzând fluviul propriu-zis și alte aproximativ 1.100 de râuri[63]. Amazonul în sine se formează pe teritoriul Braziliei la confluența râului Negro cu râul Solimões[65].

Cascadele de pe Iguazu