marți, 3 ianuarie 2017

Ungaria

Ungaria (în maghiară Magyarország) este un stat situat în Centrul Europei, în Câmpia Panonică și la poalele sudice ale Carpaților Occidentali Interiori, la o distanță egală de Oceanul Atlantic, Munții Ural, respectiv de Marea Mediterană și Marea Nordului. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Câmpiei Panonice, din care face parte Parcul Național Hortobágy, înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Se învecinează cu Serbia la sud, Croația și Slovenia la sud-vest, Austria la vest, Slovacia la nord, România la est și cu Ucraina la nord-est.






Ungaria este o republică parlamentară. Capitala țării, Budapesta, este și cel mai mare oraș al ei după populație (1,7 milioane locuitori). În 2010, orașul Pécs a fost ales Capitală Europeană a Culturii. Țara face parte din NATO, iar din mai 2004 este membră a Uniunii Europene. Ungaria s-a numărat printre inițiatorii Grupului de la Visegrád (V4), o organizație de cooperare economică formată din patru state central-europene: Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria.


Odată la 4 ani sunt alegeri parlamentare. Primul ministru este desemnat de președintele Ungariei. Prim-ministru numește miniștrii, și desemnează Guvernul.


Parlamentul Ungar are o singură cameră, formată din 199 de membri.


În circumscripțiile regionale partidele pot face nominalizări pentru listele regionale. O listă regională poate fi concepută de un partid care a nominalizat deja un număr de candidați, conform cu anexa acestui act în cadrul circumscripțiilor unice din constituirea regională, dar cel puțin în două circumscripții. O listă națională poate fi stabilită de un partid care are liste în cel puțin 7 circumscripții regionale. Un candidat într-o circumscripție va deveni membru al parlamentului în prima rundă a alegerilor, dacă obține mai mult de jumătate din voturile validate, voturi ale unui număr mai mare de jumătate al votanților din circumscripția respective. Fiecare votant poate să își stabilească votul pentru propriul candidat. Dacă în timpul primei runde electorale mai mult de jumătate din numărul votanților dintr-o circumscripție nu votează, atunci se organizează o a două rundă.


Forma de stat
Forma de stat a Ungariei este republică. Constituția Maghiară, scrisă în 2011, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012. Președintele este ales odată la 5 ani. Funcția președintului este reprezentativă, dar el desemnează premierul și este autoritatea supremă al armatei. Parlamentul inițiază legi care trebuie să corespundă cu constituția ungară, apoi președintele le aprobă. În caz că o lege nu corespunde cu constituția, președintele are dreptul să anuleze legea inițiată de parlament, prin tribunalul constituțional.


Ungaria face parte din NATO și a devenit în mai 2004 membră a Uniunii Europene.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu