București
este capitala României și, în același timp, cel mai populat oraș și cel mai
important centru industrial și comercial al țării. Populația de 1.883.425 de
locuitori (2011) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din
Uniunea Europeană. Conform unor estimări ale unor specialiști, Bucureștiul
adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar în următorii cinci ani, acest
număr va depăși patru milioane. La acestea se adaugă faptul că localitățile
din preajma orașului, care vor face parte din viitoarea Zonă Metropolitană,
însumează o populație de aproximativ 430.000 de locuitori.
Prima
mențiune a localității apare în 1459. În 1862 devine capitala Principatelor
Unite. De atunci a suferit schimbări continue, devenind centrul scenei
artistice, culturale și mass-media românești. Arhitectura elegantă și atmosfera
sa urbană i-au adus în Belle Époque supranumele de „Micul Paris”. În prezent se
situează pe același nivel administrativ cu județele României și este împărțit
în șase sectoare.
Bucureștiul
se află în sud-estul României, între Ploiești la nord și Giurgiu la sud. Orașul
se află în Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se află
Bărăganul, în partea de vest Câmpia Găvanu Burdea, iar la sud este delimitat de
Câmpia Burnazului.
Câmpia
Bucureștiului, subunitate a Câmpiei Vlăsiei, se extinde în N-E și E până la
Valea Pasărea, în S-E și S până la Câmpul Câlnăului și Lunca Argeș-Sabar, în
S-V tot până la Lunca Argeș-Sabar, iar în N-V până la Câmpia Titu. S-a format
prin retragerea treptată a lacului cuaternar, ca urmare a mișcării de înălțare
a Carpaților și Subcarpaților și a intenselor aluvionări. În Pleistocenul
superior aluviunile au fost acoperite cu loess și depozite loessoide, iar la
începutul Holocenului depresiunea era complet exondată. În acest timp râurile
își prelungesc cursurile și își intensifică eroziunea liniară în pătura groasă
de loess, fragmentând astfel câmpia.
Câmpia
Bucureștiului are altitudini cuprinse între 100–115 m, în partea nord-vestică,
și 50–60 m, în cea sud-estică, în lunca Dâmboviței. Orașul propriu-zis se
desfășoară între 58 m și 90 m altitudine. Peste 50% din suprafața sa se
încadrează în intervalul hipsometric de 80–100 m, iar pantele nu depășesc
valoarea de 2o. Fragmentarea este mai accentuată în jumătatea estică, unde se
ajunge la 1-1,5 km/km2.
Relieful
câmpiei este constituit dintr-o succesiune de câmpuri (interfluvii) și văi (cu
terase și lunci) care se succed de la nord către sud:
Câmpul Băneasa (sau Otopeni), situat la
nord de Valea Colentinei, are altitudini de 90–95 m și densitatea fragmentării
mai mare în sectorul sudic, de 0,5–1 km/km2. La contactul cu versantul Văii
Colentina, pantele pot depăși 5o.
Valea Colentinei este asimetrică (datorită
versantului drept mai abrupt) și puternic meandrată. La intrarea în București
are lățimea de 0,5 km, iar la ieșire, de 1,5 km. În lungul ei apar două terase
joase (de 2–3 m și de 4–6 m) și martori desprinși din câmpuri sau din terase.
Lunca este largă și bine dezvoltată pe ambele maluri, însă din cauza lucrărilor
de regularizare a fost acoperită de apele lacurilor de acumulare. Se mai
păstrează doar câteva popine sub forma unor insule: Plumbuita, Ostrov,
Dobroești și Pantelimon.
Câmpul Colentinei (sau Giulești-Floreasca),
cuprins între râul omonim și Dâmbovița, acoperă circa 36% din teritoriul
Municipiului, având o înclinare ușoară pe direcța NV-SE (între 80 și 60 m
altitudine). Densitatea fragmentării are valori cuprinse între 0 și 1 km/km2.
Râul
Dâmbovița în București
Valea Dâmboviței este săpată în loess,
având malul drept mai abrupt și înalt (aproximativ 10–15 m), iar cel stâng mai
coborât (între 4–5 m în amonte și 7–8 m în aval). Terasele sunt dezvolte,
predominant, pe partea stângă a râului și sunt în număr de patru. Până la
amenajarea cursului, în luncă se găseau piscuri, popine, renii, grinduri,
ostroave și maluri abrupte. În prezent se mai păstrează o serie de piscuri
(Uranus-Mihai Vodă) și popine (Dealul Mitropoliei, Colina Radu Vodă, Movila
Mare).
Câmpul Cotroceni-Berceni (sau
Cotroceni-Văcărești) se desfășoară între Valea Dâmboviței, la nord, și de râul
Sabar, la sud. Scade în altitudine de la vest (90 m) spre est (60 m),
predominând treptele hipsometrice de 70–80 m și 80–90 m, iar densitatea
fragmentării ajunge până la 0,5–1 km/km2 .
Bucureștiul
se află situat pe malurile râului Dâmbovița, ce se varsă în Argeș, afluent al
Dunării. Mai multe lacuri se întind de-a lungul râului Colentina, în perimetrul
orașului, precum Lacul Herăstrău, Lacul Floreasca, Lacul Tei sau Lacul
Colentina. Și în centrul orașului există un lac, în Parcul Cișmigiu. Acest lac,
fostă baltă în vechiul oraș medieval, este înconjurat de Grădina Cișmigiu,
inaugurată în 1847 după planurile arhitectului german Carl F. W. Meyer. Pe
lângă Cișmigiu în București mai există și alte parcuri mari: Parcul Herăstrău
(cu Muzeul Satului) și Grădina Botanică (cea mai mare din România și care
cuprinde peste 10.000 de specii de plante inclusiv exotice), Parcul
Tineretului, Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut și ca Parcul Titan sau Parcul
IOR), precum și multe parcuri mai mici și spații verzi amenajate de primăriile
de sector. De remarcat este prezența nenumăraților maidanezi în parcurile și pe
străzile capitalei.
Clima
în capitală este specifică României, respectiv temperat-continentală. Sunt
specifice patru anotimpuri, iarnă, primăvară, vară și toamnă. Iernile în
București sunt destul de blânde cu puține zăpezi și temperaturi relativ
ridicate, în timp ce în ultimii ani verile sunt foarte calde, chiar caniculare
(cu temperaturi foarte ridicate de pâna la 35 grade Celsius) și cu puține
precipitații. Aceasta face ca diferențele de temperatură iarnă - vară să fie de
până la 50 de grade.
